De ce

 A trecut ceva mai mult timp până să scriu această postare. Așa cum spuneam în postarea anterioară, vreau să scriu despre o prietenă - fostă prietenă... Când aproape se împliniseră 25 de ani de când ne despărțisem am publicat (termenul mi se pare cam pretențios, de fapt era vorba de o editură ce a tipărit ceva mai mult de 100 de exemplare) diferite schițe și povestiri. Iar într-una din ele am folosit ca rimă ceea ce fusese între noi. Și poate ea nu ar fi aflat niciodată asta dacă nu aș fi făcut gestul de a-i da un exemplar din acele cărți. Ea s-a simțit jignită și mi-a scris un email, apoi eu m-am simțit trist și i-am trimis un email pentru a-i spune asta. Nu știu ce ar fi fost dacă atunci când aveam 19 ani nu ne-am fi despărțit, nu știu cum ar fi evoluat lucrurile dacă nu i-aș fi dat acea povestire. Cred că aș fi fost un altul care nu ar fi rimat cu mine cel de acum, așa cum cred că, chiar dacă nu i-aș fi dat acea povestire, lucrurile nu ar fi evoluat între noi. Pentru că uneori, oricât de frumoase sau urâte ar fi lucrurile între doi oameni, când ceva se termină nu mai poate fi reluat. Sau poate că, undeva în mine, există ceva (un înger păzitor) care mă face să merg pe drumul meu, chiar dacă de multe ori aș vrea să o iau pe alte cărărui, pe alte scurtături.