Cu cât știi mai mult cu atât... La ce ajută să știu, să-mi dau seama că, să intuiesc că, dacă trăiesc într-o lume în care toți cei din jurul meu consideră că umbrele de pe perete sunt suficiente, că acele umbre sunt realitatea. Iar pentru mine e atât de evident că sunt umbre, că realitatea e altceva, încât cuvintele mi se opresc în gât. Tac. Să fi spus că e absurd nu ar fi fost corect, pentru că absurdul e dincolo de orice logică, dar acele umbre aveau o logică. O logică poate un pic mai sus de logica unei pietre, dar totuși o logică. Nelogic e ceea ce s-a întâmplat cu mine: trăind într-o lume a umbrelor îmi vine în minte gândul că nu sunt umbră, că lumea nu e doar alb și negru, că există culori. De unde și de ce aceste gânduri? Cred că de fapt prima mea greșeală a fost când mi-am pus problema să înțeleg. Că încercând să înțeleg, deja am pornit pe un drum pe care nu mă urmează nimeni (sau dacă o face cineva eu nu sunt conștient de asta). Și, din toate întrebările, o întrebare mă macină cel mai mult: dacă aș putea da timpul înapoi și să fac să nu-mi fi pus niciuna din aceste probleme, să fi rămas mulțumit cu realitatea umbrelor, aș fi făcut asta?
Comentarii
Trimiteți un comentariu