Hireth

Faceți căutări pe acest blog

Ce conține pagina

Solicitați un link
Facebook
Twitter
Pinterest
E-mail
Alte aplicații

Solicitați un link
Facebook
Twitter
Pinterest
E-mail
Alte aplicații

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Jurnal

Există anumite momente ca o barieră, ca o linie între două lumi: înainte de și după acel moment. Dacă există factori externi ce generează aceste momente, atunci realizăm imediat existența acelui moment și putem spune cu precizie când a început o lume(și, implicit când s-a terminat cealaltă). Atunci când a fost cutremurul din '77, multă vreme am împărțit evenimentele în "înainte de cutremur" și "după cutremur". Iar ruptura față de acel "înainte" era clară, era ca un ceva ce nu aveam să-l mai ating niciodată. Mai greu e să determin acel moment atunci când un factor/factori intern/interni au generat această graniță. În cazul factorilor interni deobicei e ca atunci când privești pe fereastră și vezi că plouă, dar nu știi când a început ploaia. Adică știi că a existat un moment în care totul era uscat și că există acel moment în care totul e ud, dar nu știi când uscăciunea s-a transformat în apă. Că suntem două persoane diferite, atât de diferite încât nu

undeva

- Mă așteptam să insiști mai mult ca să afli de ce îmi era teamă, să nu te mulțumești cu minciuna mea. - Poetică. Minciuna poetică, zise Mihai. Daniel se uită surprins spre Mihai. - Credeam că nu ești atent. Te uitai la fata aia de acolo și... - De fapt priveam în gol, dar acum că mi-ai spus văd că e drăguță fata aia. Îmi amintește de cineva, dar nu pot să-mi dau seama de cine. Oricum, nu are importanță, mai bine spune-mi de ce îți e teamă? - Că am să ajung în ziua în care diferența dintre cel ce cred că sunt și cel ce sunt de fapt o să fie foarte mare. - Și cum o să-ți dai seama cum ești de fapt? zise Mihai amuzat. - Ieri coboram din tramvai gândindu-mă la ceva și deodată am auzit în spatele meu o voce: Hai tataie mai repede că se închid ușile. M-am întors și am văzut că vorbea cu mine. - Cine? - Era o fată tânără, cam ca fata aia la care te uitai acum câteva clipe. Atunci fata se întoarse și spuse jenată: - Mă scuzați nu am vrut să vă jignesc, dar eram grăbită și ... Daniel și Mih

Despre negândire

Adam aștepta în aeroport și își aminti de ea: - Mâine pe vremea asta ..., spusese el la un moment dat - Nu... hai să nu vorbim de asta, zisese ea tristă - Bine. Atunci: acum pe vremea asta ... Stăm aici pe terasa casei, e soare afară și nu ne gândim. - La ce nu ne gândim? întrebase Eva. - Nu e neaparat un ceva. E o negândire. Eu în partea asta a mesei, tu dincolo de masă, fără gesturi, fără gânduri... dar ai voie să zâmbești, zisese Adam. Eva lăsase să-i înflorească un zâmbet. Apoi zâmbetul se transformse în sclipirea din ochi. - Te-ai gândit să nu pleci? întrebase ea. - A nu pleca înseamnă a rămâne. A rămâne înseamnă să am un motiv. - Plecare nu e de fapt o răzbunare? - Da. Mă răzbun pe mine, pentru toate câte ar fi trebuit să fac și nu le-am făcut. Eva tăcuse. Cu degetul arătător desenase opturi imaginare pe masă. - Poate nu ar fi trebuit să fi venit aseară, spusese ea încet. - Cel mai mult îmi place că ai spus "poate". Atunci Adam văzu că ultimii pasageri

Un produs Blogger