Mă întorc acasă. Revin în locurile unde m-am simţit ca acasă, ca în locul de unde am venit. Ştiu că în acte reiese că aş fi din altă parte, dar locul unde simt că aparţin, locul unde mă simt ca acasă, e dincolo de munţi. E o altă lume, în care mă întorceam în serile când mă simţeam obosit, locul în care mă întorceam în mintea mea, atunci mă simţeam gonit din lumea oraşului meu, când eram sătul să răspund la telefon, sătul să fiu important şi responsabil, când nu-mi păsa cât de bine sunt văzut, când aş fi vrut să fiu nevăzut.
De aceea în acea dimineaţă când oraşul nu se trezise am plecat spre locul unde era casa mea. Mă simţeam ceva mai bine, maşina înghiţea kilometrii, copacii, dealurile, munţii treceau în fugă pe lângă mine - ştiau că merg acasă şi mergeau să oprească gândurile mele, grijile mele, să le oprească dincolo de munţi.
Şi deodată ajunsesem acasă. Casele, drumurile pietruite erau la fel de liniştite şi tăcute. Am respirat fiecare imagine, am închis fiecare parfum de flori în mintea mea. Oamenii de dincolo de munţi treceau liniştiţi pe drum, nu ştiau că revenisem acasă. M-am dus sus pe un deal şi am privit oraşul care era acasă, ca o melodie cântată seara când veneam obosit de la servici, când căutam un sens în viaţa zbuciumată din oraşul în care nimic nu părea să mai fie al meu. Şi deodată am
suprapus cele două case şi am înţeles că trebuie să mă întorc în oraşul ce simţeam că nu e acasă. Am strâns imaginile, parfumul, liniştea, le-am pus într-un buzunar de la haină şi am plecat de acasă.
Am trecut din nou munţii şi am revenit în oraşul în care mă aşteptau gândurile mele, grijile mele.
Intrând în oraş, le-am luat, le-am pus în celălalt buzunar (poate într-o zi voi scrie despre ele). Știu că de mâine voi reveni la serile în care mă voi simți obosit, în care voi căuta un sens, în care voi fi important şi responsabil, în care voi dori să fiu nevăzut.
Şi poate într-o zi mă voi simţi şi aici acasă.
Acum închei aici pentru că trebuie să răspund la telefon.
Comentarii
Trimiteți un comentariu